Tema conferinței din acest an la Festivalul Internațional Film O’Clock este „Rolul Arhivelor și al Cinematografiei în Vindecarea Colectivă”. Din experiența dumneavoastră, poate cinematografia bazată pe arhive să ofere nu doar o formă de rememorare, ci și o transformare pentru spectator sau pentru cineast?

În psihoterapie, lucrăm adesea pe narațiuni. Învățăm cum să reformulăm poveștile pe care le-am asimilat în diferite etape ale vieții și care, din diverse motive, s-au dovedit a fi inadecvate și uneori – ne-au cauzat suferință. Pentru a face acest lucru, de multe ori deconstruim narațiunea în evenimente individuale. Și, dintr-o dată, se dovedește că aceste evenimente nu au neapărat același înțeles ca în povestea noastră, că pot trezi emoții complet diferite. În pasul următor, încercăm să le rearanjăm într-un mod mai flexibil. Cream o nouă narațiune din ele, o nouă poveste despre noi înșine.

Același lucru se întâmplă când lucrez cu arhive. Extrag cadre, imagini, sunete din narațiunea în care au fost încorporate – și, dintr-o dată, ele capătă un alt sens, mai ambiguu, mai puțin definit. Munca unui artist de found footage și cea a unui psihoterapeut sau psihanalist nu sunt atât de departe una de cealaltă.

Cinematografia poloneză a abordat de mult timp teme legate de istorie, traumă și identitate. Din perspectiva dumneavoastră ca regizor și profesor, unde vedeți apariția noțiunii de solidaritate în filmul polonez contemporan?

Din păcate, am impresia că cinematografia poloneză contemporană vorbește foarte rar despre comunitate sau solidaritate. Este dezamăgitor într-o țară unde solidaritatea nu a fost doar un cuvânt, ci o mișcare socială puternică, care a implicat aproximativ 10 milioane de oameni. Nu știu dacă am fost întotdeauna o societate de individualiști sau dacă am devenit astfel după transformarea politică și șocul capitalismului din anii 1990.

Acest lucru se vede în filmele noastre – sunt adesea povești care par să nu aibă niciun context social, politic sau colectiv. Aproape fiecare politician, de la dreapta la stânga, face apel la moștenirea „Solidarității”, ceea ce face ca semnificația acesteia să devină neclară. Poate că aceasta este sarcina cinematografiei – să propună un nou mit colectiv. Sau să arate vechiul mit într-un mod care să ne inspire din nou.

În lucrările dumneavoastră, în special în „Solaris Mon Amour”, există un puternic sentiment de doliu, tandrețe și tensiune poetică. Considerați acest limbaj emoțional ca pe o formă de expresie cinematografică menită să creeze conexiuni între generații, ideologii sau istorii personale?

Când lucram la „Solaris Mon Amour”, ne întrebam: va dori cineva să vadă acest film? Îl facem doar pentru noi? Din fericire, filmul a fost realizat în condiții foarte confortabile și a fost finanțat printr-un grant de cercetare, ceea ce ne-a permis să ne asumăm riscuri.

Și îmi amintesc cât de ușurat am fost când „Solaris Mon Amour” a fost proiectat și am văzut că a funcționat. Că, într-un fel, am reușit să împărtășim emoțiile noastre, care sunt greu de exprimat chiar și pentru noi înșine. Fiecare conversație după o proiecție a filmului este diferită, în funcție de public și context. Cred că am reușit să găsim un echilibru delicat între povestea pe care doream să o spunem și spațiul gol pe care publicul îl poate umple cu propriile emoții și asocieri.

Filmul dumneavoastră „Solaris Mon Amour” este construit integral din materiale de arhivă și înregistrări radio. Cum v-a influențat lucrul cu aceste materiale reflecția asupra memoriei personale și colective și cum vedeți rolul arhivelor în vindecarea emoțională sau istorică?

„Solaris My Love” are o semnificație foarte personală pentru mine. Jagoda Murczyńska, critic de film, expertă în cinema asiatic și partenera mea de 20 de ani, a murit subit în timp ce lucram la acest film. Filmul îi este dedicat ei.

Inițial, voiam ca filmul să fie mai mult despre trauma colectivă – despre cum Stanisław Lem, autorul romanului „Solaris”, și-a codificat experiențele de război în marginile poveștilor sale science fiction. Dar după moartea Jagodei, filmul a devenit ceva mult mai profund pentru mine – o modalitate de a vorbi despre propriile mele emoții, într-un mod dublu sau triplu mediat de cartea lui Lem, convențiile SF și arhiva Studioului de Film Educațional din Łódź.

Există o scenă în film în care un astronaut ridică ceva de pe suprafața planetei cu o mănușă groasă de cauciuc. A fost ceva similar. „Solaris” al lui Lem și „Solaris Mon Amour” au devenit pentru mine ceea ce în psihanaliză se numește un container – o formă externă care permite exprimarea celor mai dificile emoții, ca o cutie pentru durere.

În calitatea dumneavoastră de lector la Școala de Film din Łódź, cum vă influențează acest rol abordarea educațională și ce considerați cel mai important în ghidarea tinerilor cineaști de astăzi?

În primul rând, încerc să îi ajut să recunoască specificul propriului proces creativ. Ce au nevoie pentru a fi creativi și ce îi împiedică. Pentru unii, vor fi emoțiile puternice, pentru alții – confortul, concentrarea și liniștea. Cred că ar trebui să părăsească școala de film cu această cunoaștere. Să știe cum să aibă grijă de proces, cum să se bucure de el, astfel încât să nu se epuizeze prea devreme. Realizarea de filme este o cursă de anduranță. Trebuie să știi când să accelerezi și când să-ți păstrezi energia.

Ce vi se pare cel mai fascinant în conceptul din spatele Festivalului Internațional Film O’Clock?

Ideea unui festival care face ca spectatorii să vizioneze și să discute despre filme simultan în diferite locuri din lume este ceva foarte emoționant și puternic. Avem nevoie de noi ritualuri; avem nevoie de noi comunități. Iar pentru mine, cinematografia a fost întotdeauna o comunitate. Iău foarte în serios ideea că un film este o conversație cu publicul. Îmi place foarte mult să întâlnesc publicul după ce filmele mele au fost proiectate și consider acest moment parte din procesul întreg. Realizarea de filme este un mare privilegiu. Sunt foarte bucuros și recunoscător că „Solaris Mon Amour” poate face parte din ediția de anul acesta a Festivalului Film O’Clock.